Istoric


Grupul s-a format în februarie 1976, evoluând ca trio, în formula Nuţu Olteanu, Emil Lechinţeanu, Nelu Dumitrescu.

Ideea de IRIS a fost comună. Era o metaforă frumoasă şi în nici un caz nu ar fi părut nimănui subversivă, deşi modul în care priveau cei trei lumea era diferit.

In vara anului 1977 au primul concert la Sala Polivalenta din Bucuresti.

Pe 9 Ianuarie 1980 Cristi Minculescu a fost acceptat în trupă.

5 februarie 1980 intră în istoria muzicii românesti ca fiind data primului concert cu Cristi vocal, prima oara cănd s-a auzit vreodata salutul "BUNĂ SEARA, PRIETENI!" devenit de atunci celebru.

În 19 aprilie 1988 din cauza unui reportaj, făcut de Mihai Tatulici, după un spectacol susţinut la Miercurea-Ciuc, Iris primește ordinul de suspendare definitivă. Doar că din fericire n-a fost să fie aşa, iar după trei luni de pauză, trupa îşi reia activatea.

În 1992, la concertul aniversar IRIS 15 ANI, la Sala Polivalentă din Bucureşti au asistat 10.000 de spectatori, 2000 rămânând fără bilete. Aceasta constituie un record de audienţă pentru un grup românesc, neegalat până în prezent. În acelaşi an, în cadrul festivalului de la Cannes, Iris ocupă locul II la secţiunea rock şi îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe MTV.

Pe 17 octombrie 1997, Iris a aniversat 20 de ani de existenţă, în cadrul unui concert organizat la Sala Polivalentă din Bucureşti. La spectacolul aniversar au participat membrii actuali ai formaţiei - Cristi Minculescu, Doru Borobeica, Valter Popa şi Ionel Dumitrescu - precum şi membrii fondatori - Nuţu Olteanu, Emil Lechinteanu şi Sorin Chifiriuc.

În anul 2000 Iris plănuiește un mega concert numit Athenaeum. Un spectacol grandios, susţinut la Sala Palatului. Iris a urcat pe scenă alături de Symphonic Light Orchestra şi de mai mulţi invitaţi de prestigiu din sfere muzicale diferite: Felicia Filip, Ionuţ Bogdan Ştefanescu (flaut), Adrian Pintea, Ovidiu Lipan “Ţăndarică” (percuţie), Jonny Răducanu (pian), Gabriel Croitoru (vioară), Mihai Alexandru.

În 2007 îşi sărbătoresc aniversarea de 30 de ani pe Aeroportul Băneasca, unde au cântat alături de peste 15.000 de fani veniţi la concert. Înainte de concert, cei cinci membri ai trupei Iris au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu, cu Ordinul Cultural în grad de cavaler pentru cei treizeci de ani de activitate.

În 2003 Iris primește din partea casei de discuri Zone Records Discul de Aur pentru vânzările record obţinute cu albumul MĂTASE ALBĂ.

În 2008, primesc din partea Casei de discuri Roton Discul de Aur pentru vânzări record ale albumului CEI CE VOR FI şi Discul de Platină pentru albumul MAXIMA.

În martie 2010, la Premiile Radio România, Cristi Minculescu  a primit premiul pentru “Artistul anului 2009”.

Recent, în luna noiembrie 2010, Iris a primit cel de-al doilea Disc de Platină pentru vânzări de peste 20 000 de copii ale albumului ”Cei ce vor fi”, apărut în 2007.